Image Alt

Facultatea în diferite țări. Partea I: România

Pentru următoarele zile, mi-am propus un mic joc. Un chestionar, mai degrabă. Mi-am rugat câțiva prieteni împrăștiați pe mai multe continente să îmi răspundă la câteva întrebări despre facultatea pe care au terminat-o. Fiecare student a făcut facultatea în altă parte, toți venind din România. Consider că întrebările puse au o putere semnificativă în a construi o imagine mai concretă pentru elevul de rând când încearcă să aleagă unde să se ducă după terminarea liceului. Astază începem cu România, în curând SUA și Anglia.

  • Unde ești sau ai terminat facultatea și pe ce specializare? Menționează te rog orașul și țara.

Pentru moment sunt în București. Am terminat licența în psihologie la Facultatea de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea din București, iar în prezent studiez la un master de psihotraumatologie la aceeași facultate.

  • Consideri că a fost ușor sau dificil să fii acceptat/ă la facultate? Cât de mult te-ai pregătit pentru admiterea la facultate?

Pentru admiterea la ciclul licență a fost destul de solicitant, din perspectiva unei eleve de liceu din an terminal. Examenul a avut 250 de întrebări, iar bibliografia era manualul de clasa a zecea de psihologie. Când mă uit în urmă nu mi se mai pare o admitere atât de complicată, dar la momentul acela simțeam diferit și a fost un moment destul de stresant. Nu m-am pregătit intens strict pentru admitere, deoarece știam deja materia foarte bine de la olimpiadă, deci am încercat să recapitulez încet pe parcursul anului materia, să fac grile, să îmi clarific nelămuririle. La admiterea la master povestea a fost diferită, deja eram obișnuită cu un volum mult mai mare de informație ce trebuie învățată, dar timpul a fost mult mai scurt, așa că tot am ajuns să mă stresez. În final a fost foarte bine atât la admiterea de la licență, cât și la cea de la master.

  • Cât de complexă consideri facultatea la care ești?

Depinde acum la ce ne referim. Din perspectiva dificultății materiilor, aș spune că unele chiar pot da bătăi de cap, mai ales pentru studenții care au fost în liceu la profile umane. Imediat cum începi facultatea ai cursuri de statistică, neuropsihologie, metodologia cercetării, iar pe parcursul anilor se pune foarte mare accent pe importanța științei și practicilor evidence-based. Mulți se înscriu la facultatea asta crezând că se va vorbi despre psihologie așa cum o cunoaștem noi în pop culture, dar realitatea e puțin mai complicată și te întâlnești cu profesori care pun foarte mare preț pe validitatea științifică a psihologiei. Poți „supraviețui” în facultate și fără să fii foarte bun la materiile astea, dar în general, studenții ajung să înțeleagă că sunt un fel de „rău necesar”, deși șocul în primul semestru e destul de mare. În afara materiilor care sunt axate pe cunoștințe logico-matematice sau de biologie, cursurile sunt digerabile și destul de diverse, adică facultatea te poate ajuta și dacă vrei să devii psihoterapeut, dar și dacă îți dorești o carieră în corporații.

  • Câți bani dai pe facultate în fiecare an și cât este facultatea ta fără niciun fel de ajutor financiar din partea școlii sau a guvernului?

Eu nu plătesc nimic pe facultate, sunt la buget. Pentru cei care au loc la taxă, aceasta este de aproximativ 3000 de lei pe an pentru licență și aprox. 4000 de lei pentru master (se schimbă suma de la an la an, deci este bine să verificați înainte să vă înscrieți). Dacă ai o problemă de ordin social (venit mic, boli cronice, vii din mediul instituționalizat etc) poți primi bursă socială pe baza unor acte doveditoare și în funcție de bugetul alocat. De asemenea, primești bursă și pentru medii mari sau performanță extrașcolară.

  • Dacă ai fi avut altă oportunitate să te duci la o altă facultate, ai fi ales-o? De ce da/ nu?

Răspunsul este același: depinde. Dacă luăm în calcul doar facultățile din România și dorințele mele de la momentul terminării liceului, nu cred că aș fi ales altceva. Am fost admisă și la psihologie la UBB, dar în final am ales UniBuc fără vreun raționament precis. Retrospectiv, UBB ar fi putut fi o decizie mai bună deoarece universitatea a investit mult mai mult în cercetare și, fiind domeniul meu principal de interes, poate aș fi avut oportunități mai bune acolo. În final, am reușit să fac ceea ce mi-am propus și la UniBuc, deci nu există lor de regrete. 

Dacă luăm în calcul și facultățile din afară, aș fi ales în mod clar să studiez în Olanda sau Anglia, dar în momentul în care eu am terminat liceul, alegerile astea nu erau chiar fezabile pentru mine. Cel mai puternic argument în favoarea studiului în altă țară este faptul că investițiile în educație și cercetare sunt exponențial mai mari decât în România, astfel că învățământul este de o calitate net superioară.

  • Ce oportunități extra ai avut în afara cursurile? (organizații, voluntariate, experiență de muncă, cercetare, etc.) Enumăre-le, te rog. 

Oportunitățile extra sunt destul de diverse și aș îndrăzni să spun și că sunt destul de multe. Unele nu sunt atât de vizibile, trebuie să le cauți, iar altele, deși sunt vizibile, sunt mai greu accesibile. O să vorbesc totuși despre experiența mea. Eu m-am focusat pe cercetare încă din anul 1 și sunt membru al Laboratorului de Științe Cognitive Clinice. La momentul în care eu am aplicat la Laborator, era singurul din facultate. Ulterior au mai apărut și altele, dar al nostru este încă cel mai vizibil. Să intri într-un laborator de cercetare nu este foarte ușor, în general trebuie să ai și o direcție de cercetare destul de clară și, bineînțeles, idei bune și fezabile. 

Totuși, alte oportunități de implicare studențească sunt în asociațiile de studenți, unde majoritatea se înscriu pentru a învăța lucruri noi, a-și face prieteni mai ușor și a găsi o comunitate departe de casă. Cred că a te implica într-o asociație sau federație este cel mai ușor mod în care te poți dezvolta și altfel decât academic și în care te poți obișnui cu mediul organizațional, corporatist. Skill-urile pe care le înveți sunt nenumărate, de la resurse umane, management, fundraising până la graphic design, organizare de evenimente și campanii de promovare.

Oportunitățile de job-uri sunt cele pe care trebuie să le cauți, nu prea vin ele la tine. Dacă în cazul Laboratorului sau al asociațiilor afli de ele din facultate, job-urile nu sunt atât de vizibile. Practica profesională este obligatorie, iar ofertele de la facultate sunt destule, dar, din păcate, multe dintre ele dezamăgesc. Adică studentul, în unele cazuri, pentru a avea experiență și a vedea cum funcționează munca într-un cabinet de psihoterapie, terapie ABA șamd. trebuie să plătească o sumă de bani, contravaloarea orelor de practică. Restul sunt de tip voluntariat. Absolut nicio ofertă de practică de la facultate nu este internship plătit.

  • Ai avut un job part-time? Dacă da, cât de greu/ușor a fost să fii angajat/ă?

Am făcut freelancing de-a lungul facultății, acesta fiind jobul meu încă din ultimul an de liceu. Mi se potrivește foarte mult acest job cu stilul de viață, deoarece pot organiza totul după placul meu și nu e nevoie să fac prea multe compromisuri. Să fii freelancer îți oferă o libertate foarte mare, deoarece primești proiectul și un deadline, iar în rest nu mai dai socoteală nimănui, deci îți poți respecta programul de facultate și poți prioritiza sesiunile de examene atunci când este nevoie. 

  • Care sunt avantajele de a fi student la facultatea unde ești tu? Care sunt dezavantajele? 

Avantajele sunt că facultatea are mulți profesori tineri și bine pregătiți, cărora le poți cere ajutor, cu care poți discuta liber și care sunt dornici să te îndrume. Tot acești profesori sunt și cei care luptă pentru dezvoltarea facultății în domeniul științei și eliminarea oricăror forme de pseudo-știință. Dezavantajele sunt, evident, profesorii slab pregătiți, care nu se informează constant din surse științifice reliable. Din fericire, sunt din ce în ce mai puțini, dar, chiar și așa, nu sunt de neglijat. Un alt dezavantaj ar fi lipsa de investiții în cercetare, instrumente psihologice (teste, inventare etc), tehnologie mai nouă și mai performantă cu ajutorul cărora învățarea ar fi mai ușoară.

  • Povestește-ne un pic despre experiența ta cu profesorii. Sunt implicați sau total detașați? Simți că te tratează cu respect sau nu?

Depinde de la profesor la profesor. În funcție de pregătirea lor și de deschiderea către studenți, unii se implică și sunt dedicați predării, își dau silința să te facă să înțelegi. Tot categoria asta de profesori trimit constant informații suplimentare, oferă idei de lecturi, filme, documentare și sunt deschisi la comunicare pe email pentru nelamuriri/informații extra. Alții sunt mult mai detașați și fac minimul necesar, urmând ca tu să aprofundezi pe cont propriu. Majoritatea te tratează cu respect, dar partea bună este că mulți dintre profesori sunt tineri, așa că studenții îi pot striga pe nume și îi pot tutui.

  • Dacă ai avea o problemă cu un profesor, ai reclama-o? Unde ai reclama-o?

Da, e o practică destul de comună în ultimii ani în facultatea asta să reclami un profesor dacă te simți nedreptățit. Cred că e un pas înainte spre normalizarea faptului că profesorii nu sunt stăpânii studenților, dar se întâmplă și cazuri în care reclamațiile nu sunt făcute pe considerente atât de clare și sunt mai degrabă atacuri asupra profesorilor pe care nu îi plac. Chiar și așa, e bine că există posibilitatea de a spune când ceva nu este în regulă. Sunt mai mulți pași de urmat atunci când vrei să reclami un profesor. Mai întâi se discută cu tutorele de an, mai apoi cu șeful de departament, apoi cu decanul, în caz că una dintre cele două persoane dinainte nu rezolvă situația. Reclamațiile sunt destul de transparente, toată lumea află de ele în timp scurt. Pentru problemele cu adevărat grave se pot face sesizări scrise la comisia de etică a facultății sau a universității. 

  • S-a întâmplat vreodată să ai incidente cu profesori sau colegi și să simți că nu te poate ajuta nimeni/nimeni nu te-ar lua în serios?

Nu, nu am pățit niciodată și nici nu am auzit de cazuri de acest gen.

  • Crezi că există o meritocrație bine definită în susținearea examenelor și susținerea tezelor de licență?

Nu pot spune cu încredere că există sau nu meritocrație, pentru că depinde de la curs la curs. În ceea ce privește examenele, multe dintre ele sunt grilă, deci standardizate, așa că nota reflectă în mod obiectiv performanța la examenul respectiv. Examenele care sunt pe bază de eseu sunt corectate foarte subiectiv și absolut întotdeauna au existat nedreptăți când au fost evaluate. La susținerea tezelor de licență, din punctul meu de vedere, baremul nu este destul de complex și asta face ca notele să fie foarte mari, ceea ce este nedrept. Numai că nota de la licență (cu excepția anilor de pandemie) constă în susținerea tezei și examenul de licență. Notele la examen nu sunt atât de mari ca cele de la susținerea tezei.

Deci suntem cumva pe drumul meritocrației, dar mai avem de lucrat la rigoare.

  • Ce ai schimba la facultatea ta?

Cred că aproape totul, nu neaparat pentru că lucrurile merg prost, ci pentru că pot fi cu mult îmbunătățite. Majoritatea problemelor facultății se reduc, de fapt, la bani. Și nu e numai problema facultății, ci a universității și a întregului sistem educațional. Nu poți avea învățământ de calitate când lucrezi cu materiale vechi, cu instrumente vechi, cu tehnologie veche. Avem laboratoare cu calculatoare care ori nu sunt deschise de loc, pentru că nu sunt implicate în predare, ori care sunt folosite peste puterile lor, de prea mulți studenți și nu sunt schimbate atunci când trebuie. Se fac ore de neuropsihologie, în care se discută despre anatomia sistemului nervos, iar singurul material vizual sunt pozele și video-urile preluate de pe internet. Nu există oportunități de practică sau internship care să te ajute în mod concret să ai un job. În final, nu există nicio investiție substanțială în cercetare. Problemele sunt mult mai multe, dar cam astea îmi vin în minte ca fiind principale.

  • Cum ai reușit să față dorului de casă? Cât de des vizitai orașul natal pe semestru?

Nu sunt neaparat persoana potrivită pentru a răspunde la această întrebare. Am vrut dintotdeauna să depășesc sfera orașului de provincie și odată ce am plecat a devenit din ce în ce mai greu să mă întorc. În primul an, primul semestru, mergeam acasă o dată la două săptămâni. Cu timpul, am început să denumesc Bucureștiul acasă, iar Galațiul devenise „la mama și la tata”. Nu mai este locul meu acolo, nu simt că aparțin, deci dorul de casă iese din discuție. În prezent mă duc acasă doar uneori pentru a-mi vedea părinții.

  • Simți că după terminarea facultății, aceasta și-a făcut datoria să te pregăteasca pentru viitor?

Da și nu. În mod clar sunt o persoană mult mai competentă acum, decât când am terminat liceul, dar facultatea în sine nu îți oferă mai mult de o bază teoretică a ceea ce vei face pe viitor. Să începi o carieră în psihologie este greu și necesită multă pregătire, indiferent de ceea ce vrei. Studiezi câte puțin din toate de-a lungul facultății, dar „calificarea” încă se face la „locul de muncă”. Pentru a deveni psihoterapeut trebuie obligatoriu să termini masterul și să faci o formare în terapie (iar cele decente și evidence based durează cel puțin doi ani și includ cursuri, dezvoltare personală și supervizare în terapie) care costă destul de mulți bani. O carieră în mediul organizațional e mai ușor accesibilă, corporațiile sunt mereu în căutare de absolvenți de psihologie pentru joburi în resurse umane, management, marketing. O carieră în mediul academic/științific este cel mai greu de atins și necesită dedicare fără pretenția de a avea un salariu mai mult decât decent până atingi anumite grade. 

În concluzie, facultatea nu prea te pregătește pentru viitor, e mereu nevoie de mai mult (voluntariate, internship-uri, articole publicate, conferințe etc) pentru a avea cât mai multe competențe și a face networking.

  • Ai avut incluse cursuri despre educație sexuală, anticoncepționale, prezervative, asigurare medicală sau diferite forme de sprijin?

Haha, nu.

  • Ai fost vreodată la psihologul/terapeutul facultății? Cum ți s-a părut ședința? A fost gratuită? Te-ai mai întoarce?

Experiența cu psihologul universității e în top 3 motive pentru care sunt un psiholog care nu merge la psiholog. Niciodată nu am văzut la un psihoterapeut atât de puține competențe de insight, o capacitate atât de scăzută de înțelegere. Nu numai eu, ci și alți prieteni de-ai mei au fost la respectiva doamnă și absolut toți am rămas cu un gust amar. O sesiune de terapie trebuie să fie un spațiu sigur, liber, relaxant, în schimb am fost primiți cu foarte multe prejudecăți și dezinformare. Nu aș recomanda nimănui să meargă în prezent la psihologul universității. 

Ședința este gratuită, programarea se face ușor printr-un google forms pe site-ul universității.

În prezent, se fac demersuri pentru a se deschide un centru de psihoterapie în interiorul facultății, deci, poate în viitor, lucrurile vor sta mai bine.

  • Consideri că ești/ai fost într-un mediu competitiv, alături de colegi care te motivează și te încurajează să fii cea mai bună versiune a ta?

Da, chiar este competitivă facultatea. Performanța din timpul anului determină dacă ești la buget sau la taxă și este singurul criteriu după care se oferă bursă. Asta te face să vrei să înveți bine în sesiune, e un factor motivator foarte bun. Te ține în priză pentru că ai ceva de pierdut sau de câștigat.

  • Ai avut vreun mentor pentru specializarea ta? Dar pentru planurile de viitor?

Da, coordonatoarea laboratorului de cercetare din care fac parte. Ea mi-a fost cel mai apropiat profesor și o consider un mentor. În deciziile pe care le-am luat și pe care o să le iau părerea ei contează enorm. Cred că este foarte important să ai un mentor, un profesionist în care să ai încredere (deși nu oarbă). Când ajungi în viața de adult și vrei să accezi într-un anumit domeniu, să îți construiești o carieră, nu te mai poți baza pe sfaturile familiei sau ale prietenilor, ai nevoie de cineva cu expertiză. Mă simt foarte norocoasă să am pe cineva de acest tip în viața mea deoarece îmi oferă siguranța că iau o decizie mult mai informată.

  • Simți că oamenii care au terminat aceeași facultate că tine sunt mai înclinați să te ajute?

E greșit să faci judecăți de valoare atât de generale. Unii oameni au virtutea de a fi săritori, altruiști, iar alții preferă să muncească doar pentru ei. Nu cred că este corect sau greșit să fii într-un fel sau în celălalt. 

Ce pot să spun, însă, este că am găsit oameni buni și dorinci să te ajute la facultatea asta. Numai că aceeași oameni despre care vorbesc au devenit și prietenii mei, deci posibil ca imaginea mea să fie biased.

  • Consideri că facultatea reprezintă o porțiune semnificativă din personalitatea ta?

Aș avea tendința să spun că nu, pentru că eu nu simt asta. Dar restul oamenilor din jurul meu nu ezită să îmi reamintească de faptul că „psihologizez” totul. Cred că în cei 3 ani de până acum am evoluat foarte mult în plan personal și odată cu informațiile acumulate văd lucrurile cu alți ochi. E foarte greu să mă mai întorc la gândirea pe care o aveam înainte să încep psihologia și nici nu vreau, sunt într-un punct mult mai bun al vieții acum. E clar că mintea mea s-a deschis spre noi orizonturi (ca să și filosofez puțin, dacă tot). În concluzie, da, facultatea e o parte semnificativă din personalitatea mea.

  • Ai încercat să obții note mari sau doar ai încercat să treci cursurile?

Întotdeauna am încercat să obțin note mari și am și reușit. Eu nu sunt o persoană foarte competitivă la acest capitol, nu o sa mă supăr niciodată că alții iau note mai mari decât mine. În ceea ce mă privește, a avea note mari a fost strict o datorie față de mine însămi, și mijlocul prin care reușeam să rămân la buget și să iau bursă. Nu am învățat niciodată doar pentru a trece, cum nu am învățat niciodată nici cu scopul de a fi prima sau de a avea 10 pe linie.

  • Ai trișat vreodată la examene?

          Nu neg 🙂

  • Ai recomanda altor elevi să vină la facultatea la care ești/ai fost?

Da, dacă asta își doresc. Cu toate neajunsurile, este o facultate ok, mult mai ok față de altele din UniBuc. Dacă au oportunitatea, totuși, le-aș recomanda să încerce o facultate din străinătate.

  • Consideri că ai avut o stil de viață sănătos în facultate? 

Nu chiar. Am avut multe nopți nedormite, mâncat haotic, stres cât cuprinde. Nu numai facultatea era motivul stilului de viață dezordonat, ci și voluntariatele, job-ul, felul în care alegeam să îmi petrec timpul liber. Să fii într-un oraș mare în care mereu este ceva de făcut nu e chiar benefic într-o perioadă în care vrei să experimentezi orice și să nu ratezi nicio oportunitate. Să nu mă spui la nimeni, dar pentru mine pandemia a fost liniștea de care aveam nevoie. Să nu ai voie să ieși din casă te cam forțează să îți aranjezi viața și să îți creezi o rutină. Momentan sunt mai ok, duc o viață mai sănătoasă și sper că o să pot menține trendul ăsta și pe viitor (deși mă îndoiesc, de ce să te mint).

  • Ce resurse ai avut la dispoziție dacă simțeai că nu dai randament studiatului? (ex: tutori gratuiți, arhiva bibliotecii, spații special amenajate pentru învățat, study groups, etc.)

Avem bibliotecă și sală de lectură și cam atât. Holurile facultății au mese, scaune, canapele și poți sta și acolo să mai înveți, să citești. Mai făceam între noi study groups pentru că reușeai să înțelegi mai bine și mai ușor, dar nu era nimic organizat de facultate.

  • Sunt profesorii înclinați să stea după cursuri să te ajute să înțelegi mai bine materia?

După cursuri nu. Dar chiar te ajută dacă întrebi în timpul cursurilor și seminarelor. De asemenea, poți să le trimiți și mail cu eventualele nelămuriri. Unii răspund tot pe email sau la cursul următor.

  • Cum ți s-a părut viața ta socială în facultate? (ex. Ai fost la multe petreceri, ai avut un grup stabil de prieteni, ai avut timp pentru tine și pasiunile tale extrașcolare, etc.)

Viața mea socială a fost cea care nu dormea niciodată. Am avut un grup de prieteni (din liceu) care s-a dispersat, mi-am făcut și prieteni noi, am avut și multe cunoștințe cu care ieșeam. După facultate oricum rămâi cu doi prieteni apropiați și cu restul mai vorbești dacă ești norocos. Eu chiar mă consider norocoasă deoarece există eforturi din ambele părți pentru a menține chiar și prieteniile care nu sunt de proximitate sau care nu au comunicare zilnică/regulată. 

E destul de ușor să cazi într-un stil de viață haotic dacă nu îți echilibrezi bine prioritățile. O să fii tentat la începutul facultății să petreci foarte mult, dar cu cât îți dai seama mai repede că nu e un stil de viață sustenabil cu atât mai bine. Chiar și așa, este foarte important să ai și experiențele astea, să vezi care sunt cluburile, pub-urile. 

Bineînțeles, Bucureștiul e un oraș imens și sunt muuulte oportunități de divertisment: poți merge la film, la teatru, la concerte, la muzee, expoziții, evenimente, târguri. Dacă ai pasiuni poți foarte ușor să găsești cluburi sau asociații de sport, artă sau orice te interesează. Nu cred că mi-a lipsit vreun element al vieții sociale.

  • Gândurile finale

Interesantă retrospectiva pe care am avut-o la ultimii trei ani din viață cu aceste întrebări. Gândul meu final e mai degrabă un sfat/îndemn: să trăiți câte puțin din toate în timpul facultății, chiar dacă trebuie să căutați oportunități în afara ei. Când ai 20 de ani e momentul perfect în care să experimentezi, să greșești, să plângi, să te frustrezi. Cred că e ultimul moment în care dorința de schimbare vine natural, în care nu ne împotmolim în cotidian, în rutină. Și e ok să fim pierduți și haotici în facultate. E ok să schimbăm facultatea la mijloc sau să o terminăm și să ne dăm seama că nu a avut niciun rost. Dar atâta timp cât experimentezi și te înțelegi pe tine, ce îți place și ce nu îți place, ești un om câștigat. Deci nu e o tragedie dacă din club vii la examen sau dacă îți dai demisia după o luna de la un job nașpa: înseamnă că trăiești. Și e cazul să trăim mai mult decât să existăm în facultate, indiferent de neajunsurile ei.

Post a Comment