De ce America pentru facultate?
Eram clasa a VII-a când am auzit pentru prima dată de facultate în străinătate. Îmi aduc aminte și acum primul search pe Google despre “how to go to college in the US?”. Așa a devenit America visul meu.
Auzeam discuții despre elevi români care au fost acceptați, citeam interviuri despre procesul de admitere și îmi cumpăram cărți despre cum să scrii eseuri eficiente. Eram fascinată de posibilitatea de ajunge și eu acolo, începând să mă documentez despre ce presupunea efectiv un posibil “accept” în America. În acest fel, am descoperit-o pe Julia pe TikTok. Îi lăsam mereu comentarii la video-urile pe care le făcea despre facultate și îmi imaginam ce ar însemna să pot spune la terminarea liceului, “voi studia în SUA”.
Cum a început procesul pentru mine?
În clasa a XI-a am început să mă implic în activități extrașcolare. Așa am descoperit proiectele care m-au pasionat cel mai mult în timpul celor patru ani de liceu, am învățat lucruri despre mine și mi-am creat cele mai frumoase amintiri.
Am început consilierea cu Julia în clasa a X-a. Sprijinul și ajutorul ei au fost esențiale pentru a supraviețui acest proces minuțios. Aveam o multitudine de lucruri de făcut, multe frici pe care le-am depășit cu ajutorul ei, plus presiunea de a reuși, unde din nou, Julia m-a ajutat să trec peste anxietate și insecurități. Nu știam exact de unde să încep, dar Julia a fost mereu alături de mine. Am lucrat minunat împreună, m-a susținut constant în tot ceea ce-mi doream să fac, reamintindu-mi în mod repetat să-mi cultiv pasiunile, să fac lucrurile care îmi plac și niciodată “doar pentru a le trece pe aplicație”. Nu aș fi trecut prin perioada aceasta alături de altcineva.
Mi-am dat seama cum aproape toată viața mea am iubit să citesc și să scriu, iar la consiliere mi-am cunoscut și cea mai bună prietenă, alături de care am fondat The Rory Bookshelf, proiectul pentru care sunt profund recunoscătoare, care mi-a demonstrat ce presupune să construiești o comunitate strânsă, să lupți pentru a promova literatura și lectura.
Cum fondezi un “passion project” de la 0? (poze cu Rory, Crina si clubul de lectura)
Nu este deloc ușor să creezi ceva din simple idei. Dar, este super important să crezi în acest proiect și să te implici din plăcere, de aici și “passion project” :). The Rory Bookshelf a prins viață din pasiunea profundă pe care o am pentru tot ce înseamă lectură, literatură și scriere creativă. A ajutat foarte mult și faptul că am avut o persoană incredibilă alături de mine. Pentru mine a fost întotdeauna nevoie să mă înconjor de oameni cu care pot colabora. Iubesc să lucrez în echipă, și cred că asta este ceva mai mult decât necesar atunci când realizezi un proiect de la 0.
The Rory Bookshelf a crescut atât de mult, încât nu ne-am fi așteptat niciodată la așa ceva. Cheia unor proiecte de succes este să nu-ți pierzi speranța în ceea ce-ți dorești să faci. Chiar dacă nu reușești din prima încercare, try again. Vei găsi sponsorii care să-ți susțină conferința, vei întâlni persoane care să se alăture proiectului tău.
TRB a prins viață întrucât l-am tratat cu extrem de multa pasiune. Mă gândeam zilnic la evenimente, campanii și colaborări. Așa am reușit să construim cel mai mare club de lectură din Romănia. Foloseam rețelele de socializare pentru a promova cărți, organizam evenimente și conferințe (cea mai mare fiind BookTalks, realizată în parteneriat cu Biblioteca Națională a României cu peste 150 de participanți). Scriam invitații pentru speakeri, colaboram cu reviste și jurnaliști pentru a oferi publicului nostru șansa de a descoperi literatura și scrierea creativă.
Evident, este un proiect inspirat din Gilmore Girls. Rory Gilmore a fost inspirația din spatele proiectului, făcând un mix între unul dintre cele mai îndrăgite seriale și cărțile citite de Rory pe parcursul acestuia.
The Rory Bookshelf reprezintă, la propriu, cel mai frumos lucru pe care am reușit să-l fac. Nu voi uita niciodată cum organizam evenimente la 16 ani, cum am cunoscut cei mai frumoși oameni și cum am învățat că lectura poate schimba vieți.
Ce m-a speriat cel mai mult din acest proces?
SAT-ul. Singurul examen peste care nu am reușit să trec, de aceea am aplicat test-optional! Plus faptul că nu eram olimpică și major-ul meu nu era în vreun fel concentrat pe STEM.
Sunt câteva stereotipuri despre facultatea în America, dar în realitate este pur și simplu un proces extrem de personal. Nu suntem definiți doar de scoruri, premii sau concursuri. Faptul că aplicația mea s-a concentrat pe ceea ce a contat pentru mine, a demonstrat interes pentru promovarea lecturii, implicare civică și curiozitate academică a fost suficient. Fără olimpiade, fără SAT și cu un Humanities major am primit 81k ajutor financiar pe an la unul dintre cele mai bune colegii de liberal arts din SUA.
Ce mi-a plăcut cel mai mult din acest proces?
Eseurile! Ador să scriu și pentru mine eseurile au fost cel mai frumos aspect din procesul efectiv de aplicare. Pe lângă activitățile extrașcolare fără de care nu aș fi ajuns aici, eseurile m-au fascinat cel mai mult.
Iubeam să mă gândesc cum să explic ce mă face pe mine Bianca, o elevă din România căruia îi place să citească și să scrie.
Și aici, aș vrea să vorbesc puțin despre eseul mare care este cerut de toate facultățile la care aplici. “The main essay” este ceva care bântuie majoritatea elevilor care aplică în SUA, și a durat ceva și pentru mine până am reușit să-l scriu.
Am început prin a mă gândi ce mă face pe mine, eu. Un fel de introspecție în propria mea persoană și experiențele mele. Ce îți va face eseul să fie diferit față de celelalte mii de eseuri pe care le primesc facultățile este autenticitatea. Eu am ales să scriu despre cum bunica mea îmi povestea despre Iele și ce au simbolizat acestea pentru mine. M-am folosit de tradițiile noastre, de istoria și mitologia românească pentru a conferi autenticitate eseului meu. Acesta este începutul:
"Mirror, mirror, in my hand, who am I, if not who they demand?"
In Romanian tradition, there's a moment when a child's destiny is placed quite literally in their own hands. "Ruptul turtei"—a ritual where a tray is laid before the child, filled with objects meant to represent the paths their life might take: a coin for wealth, a book for wisdom, a thread for longevity. And as my family held their breath, waiting to see which object I would choose, my fingers reached for the mirror, drawn to its shimmering surface as if it held the answer to a question I didn't yet know how to ask. I had sealed a fate, a prophecy—one that demanded I confront my reflection and the woman I was destined to become.
I was almost cursed, like Eve got bitten. Only that my forbidden fruit wasn't an apple. I had to bear the burden of craving freedom. An ache so raw it burned beneath my veins, only being capable of understanding it when my grandmother sensed it first. She began to tell me stories—tales of women who refused to bend: the Iele, known as the "daughters of the moon" in Romanian folklore. "They belong to no one," she'd say, her voice dropping to a conspiratorial whisper. "Answering to no man, no law. They are everything we are told we shouldn't be, forever searching... searching, perhaps, for acasa."
Nu trebuie să fie perfect de prima dată odată cu primul draft. Ce aș sugera eu este ca procesul de brainstorming pentru eseu să înceapă mai devreme, ca până în August când se deschide CommonApp să existe deja o idee pe care o vei folosi.
Cât despre eseurile specifice fiecărei facultăți, eu am scris unul dintre cele trei eseuri pentru Pomona College despre mama mea, despre cum a decis să mă numească Bianca și Gilmore Girls. Acesta este eseul:
Rory: It’s my mother’s name, too. She named me after herself. She was lying in the hospital thinking about how men name boys after themselves all the time, you know, so why couldn’t women? She says her feminism just kind of took over.
Rory Gilmore’s words reflect my reality precisely. My mother, too, named me after herself, shaping my existence by twos—I am Bianca, twice my mother, Anca, marked by a "B," the second letter in the alphabet.
It’s curious, this act of doubling—a tradition that proves to be intransigent, almost identical to a protest against the prevailing belief that daughters should begin anew, unconnected to the women who preceded them. I owe it to my mother for teaching me the opposite.
Though the “two-ness” hasn’t instilled in me just insubordination, I learnt to embrace that by multiplying twice, my mother is the woman who made me a woman.
Sfaturi și impresii despre ce a însemnat aplicatul în SUA pentru mine
Este esențial să fii organizat. Este un proces dificil și un sistem propriu de organizare pentru eseurile de la fiecare facultate va ușura considerabil tot ce va trebui să fie făcut. Ce am simțit eu că m-a ajutat a fost faptul că am început din timp să vorbesc cu profesorii mei pentru scrisorile de recomandare, să obțin documentele de care aveam nevoie și să le traduc, în niciun caz pe ultima sută de metri. Aveam siguranța că tot ce ținea de mine era bine pus la punct.
Have fun cu activitățile extrașcolare! Nu totul trebuie să fie o competiție, și în niciun caz nu trebuie să faci ceva doar pentru a arăta bine pe aplicație. Descoperă lucruri care îți plac, step out of your comfort zone și bucură-te de fiecare reușită pe care o ai, oricât de “mică” ar fi.
Încearcă să fii tu, să îți personalizezi aplicația și lucrurile pe care le faci, inclusiv eseurile. Eu m-am transferat de la un profil de mate-info la unul de filologie în clasa a XI-a și a fost cea mai bună decizie pentru mine. Am scris eseuri despre lucruri diferite, legându-le între ele printr-o perspectivă personală. Mi-am petrecut zile întregi rescriind fraze, căutând metafore care să-mi surprindă povestea. Uneori mă întrebam dacă ceea ce fac este suficient, dar experiența mea și Julia m-au învățat să am încredere în ceea ce reprezint.
Fă lucrurile care îți aduc fericire, care simți într-adevăr că te satisfac pe termen lung.
Pentru mine aplicatul în America a fost un proces super greu, dar cu siguranță nu regret deloc decizia pe care am luat-o. Treptat am început să mă înțeleg, să știu ce vreau să fac și să am încredere în mine.
Chiar dacă nu ești olimpic, există o multitudine de inițiative pe care le poți dezvolta pentru a arăta interes academic: un research paper este un exemplu relevant. Transferul meu a fost parte din ceea ce mă face pe mine unică, demonstrând pasiunea pentru humanities pe care o am. Chiar dacă urmezi un profil uman în liceu, poți ajunge la facultate în SUA.
De ce Pomona College?
Discutam cu Julia despre opțiunile Early Decision pentru care aș fi optat. Mă gândeam inițial la University of Chicago (și aceasta o universitate extrem de prestigioasă), dar Pomona m-a fascinat. În timpul turului virtual, am aflat despre profesorii care au o relație foarte strânsă cu studenții lor și comunitatea incredibilă a colegiilor din Claremont.
Citind despre Pomona, uitându-mă la interviuri cu studenți care sunt deja acolo, îmi imaginam deja viața în California. M-a atras conceptul de liberal arts și preocuparea celor de la Pomona pentru interdisciplinaritate și colaborare.
Acel 7% acceptance rate m-a speriat teribil. Nu mi-aș fi imaginat posibilitatea de a ajunge efectiv acolo. Surprinzător pentru mine (nu și pentru familia mea, care spun cu mândrie că nu s-au îndoit niciodată de mine) chiar a fost bine...atât de bine încât în august mă voi muta în Claremont.
Finally, de ce am ales să lucrez cu Julia?
Julia a fost cea care m-a ajutat să-mi structurez haosul. Îmi amintesc prima noastră întâlnire, când mi-a cerut să fac o listă cu toate lucrurile care mă pasionează, indiferent cât de mici sau nesemnificative păreau. De la dragostea mea pentru literatură până la implicarea în Consiliul Elevilor, Julia m-a învățat să leg toate aceste piese într-un fir narativ unic.
Am simțit pasiunea ei pentru a lucra cu noi. Mereu m-am simțit susținută, chiar și atunci când nu credeam în mine, știam că Julia o face. Ea e cea care a petrecut o mulțime de ore corectându-mi eseuri, căutând noi burse și oportunități pentru mine și motivându-mă să continui să muncesc de fiecare dată când mă gândeam cât de ușor ar fi să renunț.
Relația cu Julia este una specială. Am plecat de la a o urmări pe TikTok până a la lucra cu ea, fiindu-mi constant alături, every step of the way. Nu aș fi putut trece prin toți acești pași, din Ploiești în California, fără ea.
Îi voi rămâne mereu recunoscătoare pentru răbdarea, entuziasmul și speranța pe care mi-a transmis-o, ajutându-mă să ajung aici.