Cum te-ai cunoscut cu Julia?
Prima dată când am văzut-o pe Julia a fost pe TikTok într-un video intitulat “Colleges I got into”. Primul meu gând a fost că probabil e încă o Americancă și am dat scroll mai departe. Totuși am decis să revin și să verific, observând totuși ca e un nume român. Am fost intrigată și deci am citit descrierea, unde am văzut-o etichetată pe Julia. Deci, am accesat pagina ei personală și am descoperit cine e. Peste scurt timp, mi-am telefonat părinții și le-am povestit de ea. Si nu am regretat nicio secundă să lucrez cu Julia. M-a ajutat să trec cu mult mai ușor prin întreg procesul de aplicare, fiind lângă mine și uitându-se critic peste eseurile mele. Chiar și dacă credeam că știu cum ar trebui să scriu un eseu, de fapt nu știam. Am reușit să învăț importanța la a fi specifică în ceea ce spun și să dau cât mai multe detalii, astfel încât să îmi pot arăta întreaga valoare. Având o persoană care știe ce face, cum e Julia, m-a ajutat să scap de mult din stresul pe care l-aș fi putut avea în procesul aplicării, nu doar legat de eseuri, fiind încrezută că merg pe calea cea bună
Procesul de creare al dosarului:
Fiind pasionată de mică de robotică, dar în același timp îndrăgind mult biologia și chimia la școală, am decis să combin cele două emisfere și să aleg Bioinginerie. În același timp, sunt o persoană extrem de activă, având activități nu doar legate de știință și inginerie, dar și economie sau dezbateri. Prima sarcină când am început consilierea cu Julia a fost să pregătesc lista cu cele 10 activități extracurriculare și 5 Premii. Aveam mari dificultăți în a încadra tot ce am făcut de-a făcut de-a lungul timpului, în ceva coeziv. Cuvintele Juliei au fost: “Trebuie să îți prezentăm povestea”. Așa am decis să includem și să prioritizăm toate activitățile legate de Robotică și Științe precum lucrările de cercetare în Bioinformatică, boala Celiacă și combinarea arsurilor cu Biosenzori, internship-ul la Crunchyroll, voluntariatul la un centru de Robotică pentru copii, și multe altele. În categoria de Premii, continui cu medaliile de aur, argint și bronz la concursuri de Robotică și Știință internaționale și bursa de $60,000 la o școală internațională în Georgia pentru 2 ani cu programul riguros IB.
Procesul de alegere a universității pentru Early Decision:
Visam de mică că vreau să învăț la o universitate prestigioasă din Statele Unite, dar nu știam la care anume. Așa că am început prin a-mi crea lista cu 20 de universități la care vreau să aplic.Am cercetat cu atenție website-ul la fiecare dintre ele, făcându-mi o listă de argumente pro și contra pentru Bioinginerie. Totuși nu mă puteam decide care aș vrea să fie pentru Early Decision, gândindu-mă ca poate nu ar trebui să aplic la niciuna pentru Early Decision, deși știam că aș putea pierde o șansă foarte bună. La următorul meeting cu Julia îi spun că mă gândeam să nu aplic la niciuna ED. Apoi însă continui că am o listă preliminară cu top 3 universități care m-au impresionat cel mai mult, printre care și UChicago. Julia a început să îmi dea argumente pentru fiecare dintre ele. Eu o întreb unde m-ar vedea, știindu-mă deja de câteva luni. Răspuns: UChicago. După discuția cu ea, m-am întors pe profilele la toate 3 încă o dată, uitându-mă detașată din nou la ele. Peste o săptămână am avut și răspunsul: “UChicago it is!”
Procesul de lucru la Eseul Creativ pentru UChicago:
Eseul Creativ pentru UChicago cred că a fost cea mai dificilă parte pentru mine, fiind neconvențional și necesitând multă creativitate și conecțiuni între mai multe teme. Tema propusă de UChicago pe care am ales-o a fost: “We’re all familiar with green-eyed envy or feeling blue, but what about being “caught purple-handed”? Or “tickled orange”? Give an old color-infused expression a new hue and tell us what it represents.” Am ales expresia “Red letter day” pe care am transformat-o în “Blue letter day”, pornind de la o poveste strict personală legată de experiența mea în Robotică și învățatul peste hotare pe care am dezvoltat-o, adăugând din ce în ce mai multe elemente dinafară legate de culoarea albastră. Personal, mi s-a părut procesul de scriere al acestui eseu cu mult mai complicat, decât al celui principal, pentru că simțeam că trebuie să fac cât mai multe legături între semnificația acestei noi expresii pentru mine și de ce anume această culoare.
My main essay story:
De când am aflat că în Statele Unite trebuie să trimit un Eseu Principal pe orice temă care ar putea să mă umanizeze, știam deja despre ce vreau să-l scriu: despre arsura mea de la 8 luni când am tras ceainicul cu apă fierbinte peste mine și cum m-a influențat pe parcursul vieții mele. În același timp, știam că nu vreau să fie doar despre asta și să mă victimizez, dar să și arăt cum m-a făcut mai puternică și am reușit să trec peste ea. La consiliere, Julia mi-a dat sarcină să fac brainstorming pe câteva idei despre care aș putea scrie. Prima era, dar cum rămâne și cu restul? Așa m-am gândit la opțiunea de a scrie despre cum învăț în Georgia cu alte 3 fete din Moldova și bem ceai în fiecare seară. Următoarea săptămână, la meeting-ul individual cu Julia ne uitam împreună peste ideile mele. And something clicks. Julia a observat elementul comun din ambele idei: ceainicul. Urmând sfaturile ei, am încercat să fiu cât mai atentă la toate detaliile. Ce aud? Ce simt? Ce văd? Astfel, le-am scris și am creat o poveste.
Prompt-ul pentru Eseul Creativ UChicago:
We’re all familiar with green-eyed envy or feeling blue, but what about being “caught purple-handed”? Or “tickled orange”? Give an old color-infused expression a new hue and tell us what it represents.
Eseul Principal:
*Note: This is not a religious essay.
Then the Admission Officers of New School said, “Let there be four Moldovan Girls,” and there were Moldovan Girls 1, 2, and 3. And I was probably Moldovan Girl 4 if I didn’t know any better. All we knew about each other was that we were moving to Tbilisi for two years, and the next time we returned home everything smelled like Christmas.
Then the Dorms Principal said, “Let Moldovan Girl 1 sit in the same room with Moldovan Girl 4.” And that is what happened. Room 36. The right part of the room. An empty table, a single bed, and a lonely nightstand became mine. Soon all the boarding rules were shared, and the 11 o’clock curfew was instilled.
A timid yet persistent knock on our door ensued. Moldovan Girl 2 and Moldovan Girl 3 materialized unexpectedly in front of our door wondering if we fancied tea. We only managed to open our mouths when they brought in their cups. Taken by surprise, I did not manage to change from my shorts into something longer, so I instinctively pulled my leg back, blocking their view of my alienating scars, which have been carefully hiding under pants and long skirts their entire lives.
My glance ran instantly to their tiny hands, carefully guarding each mug. With each new second, I’d look more insistent at their beguiling owners. Moldovan Girl 2 took out a spotless white mug you could get from any cutlery-selling shop in Moldova, and her colleague showed up with a dark-glassed cup carefully masking some of its content. My roommate took out her cup with painted anatomy details, making me instantly recognize the store she bought it from, Carturesti. “Aspiring doctor,” I figured.
We sat together on the two beds, and the first question for that evening was thrown. “Well, who will boil the water?” A race of “not me” roared followed by a burst of warm laughter. I was the chosen one. I went in the cold hallway to the isolated somewhat familiar gray kettle, staring at it with a demanding face, urging it to complete its task faster. I suppose my stubborn younger self was staring at it similarly 18 years ago when I thought it would be a good idea to grab it while my mother was not looking.
I returned to the dorm empty-handed. Accompanied by a glass-breaking silence, we looked at each other knowing that the only somewhat typical questions you could ask were already asked, so I broke the ice. “What kind of tea do you guys usually drink?”
Moldovan Girl 1 drinks fruit tea, Moldovan Girl 2, mint tea, and Moldovan Girl 3, black tea. I drink linden tea. While the water was boiling, we approached random topics just to escape the awkwardness looming over the room, most likely waiting for its own cup of tea. All these small things made us realize that in any other scenario, we would not have met, but here it was merely necessity that united us in the beginning.
The kettle screamed.
Moldovan Girl 2 asked, “Who will bring it?” I eventually brought it. I began pouring the water into our cups like a dutifully Moldovan Girl 4, and a drop of boiling water inadvertently touched my hand. An unsought memory overtook my mind. I was only eight months old when I dragged a hot kettle over my tender body causing me permanent third-degree burns on both my legs and three days in a coma.
I was now 18 when Sasha, Roberta, and Laura saw me struggle in the middle of our semicircle and my scar was revealed in full force in front of everyone. I froze.
There were no more questions that night. Just one Moldovan girl at a time showing her own healed or unhealed wounds.